Președintele suspendat al CJ Cluj, arestat de 4 luni pentru corupție, și-a dat demisia

Președintele suspendat al CJ Cluj, arestat de 4 luni pentru corupție, și-a dat demisia
Publicat: 03/10/2014, 12:30
Actualizat: 27/03/2019, 20:17

Avocatul președintelui suspendat al Consiliului Județean Cluj, Tiberiu Ban, a declarat, vineri, că depunerea demisiei de către clientul său este „o decizie personală”.

„Este o apreciere personală, din considerente personale. A fost o decizie personală să lase actul de justiție să se desfășoare.

Uioreanu și-ar fi pierdut mandatul la șase luni de la arestare, respectiv în 21 noiembrie.

În urma demisiei acestuia, Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor pentru funcția de președinte al CJ Cluj, în termen de 90 de zile.

În 23 iunie, Horea Uioreanu, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru trei infracțiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) și complicitate la spălare de bani.

În același dosar, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcții Napoca SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) și spălare de bani.

Vasile Pogăcean, asociat și administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost și el trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată în același dosar, în stare de libertate, pe consilierul județean din partea PNL Ioan Petran, pentru dare de mită, tot în stare de libertate fiind trimis în judecată și omul de afaceri Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA București, pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de dare de mită.

Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean au fost arestați preventiv în 29 mai, măsura fiind ulterior prelungită.

În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai...
Șoferii, înșelați la benzinărie. Practicile incorecte, larg răspândite
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce retrage Muzeul de ceară din Dublin figura lui Sinéad O’Connor?